Noi purtam in interiorul nostru imagini ale familiei din care provenim. Aceste imagini sunt inaccesibile constientului in viata de zi cu zi, insa pot fi revelate cu ajutorul metodei constelatiilor unde sentimentele noastre cele mai ascunse sunt aduse astfel la suprafata 
Constelatiile familiale sunt o metoda terapeutica complexa, care actioneaza asupra cauzei subtile a unei probleme,si mai ales asupra sufletului nostru profund.
Ea porneste de la constatarea ca intre membrii unei familii se produc, de-a lungul generatiilor, adevarate schimburi de energie afectiva si de tipare emotional-comportamentale.
Astfel ca, daca la un moment dat in arborele nostru genealogic se produce un dezechilibru in fluxul natural de iubire & acceptare, toti membrii vor avea de suferit, inclusiv reprezentantii generatiilor urmatoare. Uneori urmasii intampina diverse blocaje in viata , neavand nici cea mai vaga idee despre cauzele reale ale suferintelor lor.
Problematicile ce pot fi abordate prin metoda constelatiilor sistemice familiale au legătură cu excluderea (încălcarea legii dreptului egal de a aparţine), cu dezordinea în ceea ce priveşte locul în sistem(încălcarea legii ordinii) şi cu dezechilibrul în ceea ce priveşte schimbul(încălcarea legii echilibrului între ce dai şi ce iei din sistem).Cateva exemple mai clare de probleme cauzate de încurcături sistemice sunt: probleme de cuplu, avorturi, boli, negasirea locului in viata proprie, depresii , destine şi incidente grave, sentimentul de debusolare şi blocaj

Constelatiile Familiale sunt o abordare terapeutica de grup, membrii lui putand propune spre rezolvare un anumit blocaj personal, sau pot doar asista procesului terapeutic al unui alt membru de grup.
Va astept pentru a descoperi si rearmoniza dezechilibrele din viata noastra!

Cand: Sambata 24 Iunie, orele 10-18:00
Pret: 200 ron daca vi se lucreaza constelatia, 150 lei ca reprezentant
Numarul locurilor este limitat. Rezervarea lor se face pe baza pe baza unei plati in avans de 100 lei si a confirmarii telefonice ( 0727880234) pana in data de 21 iunie. 
Locatia va fi comunicata celor inscrisi
Despre mine http://www.silvia-popa.com/#!despre-mine/c1uei